Feeds:
Articole
Comentarii

Gurara 2: sezonul secetos!

Pentru cei ce urmaresc blogul de mai mult timp, aminti-va de un post „Gurara…”. Era sezon ploios iar cascada puternica, hranita de ploile tropicale nu lasa pe nimeni sau nimic sa-i stea in cale, nici macar stancile.

20 Februarie, sezon secetos, fara ploi, cascada blanda te lasa sa te bucuri de apa limpede si de peisajul tropical.

Dar sa lasam metaforele siiii…

Trebuie neaparat sa va uitati pe postul „Gurara…” ca sa vedeti diferenta. MERITA!

Ca la tropice, n-am ce comenta…voi?

Stau acolo doar ca sa va dati seama, in comparatie cu mine(1,85), cat de mare e cascada.

Dupa vorba „Albii nu stiu sa sara” vine vorba „Negrii nu stiu sa-noate”

Eu si Mitica!

Ma descurc la dat din membre sa stau la suprafata.

Astea-s talpi unblate pe meleaguri nigeriene.

Ecvestru

Cand ati fost ultima oara la un meci de polo ecvestru? Eu unul, prima si ultima oara cand am fost la un meci de polo ecvestru s-a intamplat de curand in Nigeria. Cine ar fi crezut? Am avut placerea sa am ce fotografia si sa am o camera bunicica la dispozitie. Am incercat sa selectez cateva din zecile de poze facute.

Va las pe voi sa comentati pozele.

2011

La multi ani!

A venit si 2011. Va vine sa credeti? Mie nu.

Urarea mea spune asa: Sa fiti fericiti si sa aveti pace si in suflet, si in minte si in jurul vostru! Sa iubiti si sa fiti iubiti!

Cum e revelionul in Abuja? E ok. 😀 Nu am avut zapada sau artificii (nici macar prin vecini) dar am fost alaturi de prieteni si nu singur.

Poze nu voi pune. De ce? Pentru ca revelionul in coltul asta al lumii a fost insangert. Un atentat cu bomba a lovit o piata chiar in ajun de anul nou. O tragedie.

Bucurati-va de mediul sigur in care traiti!

de Craciun…

…am mancat bine si mult (mama, sper sa fii multumita).

Cititorule, Craciun Fericit! Eu iti doresc sanatate si fericire. Sper ca mosu sa fi venit la tine cu multe daruri.

Craciunul e cam trist cand esti departe de casa si cand temperatura oscileaza pe undeva pe la 35C. E o placere sa te duci la piscina de sarbatori, dar e cam ciudat. Decat sa fii servit de un Nigerian in pantaloni scurti, slapi, maiou si cu caciula de mos craciun, mai bine de o doamna de la munte, cu obrajii rosii care miroase a bucatarie romaneasca! 😀

Sarbatori Fericite.

Doar o poza mai am de „zis”:

P.S. Nici o grija, am folosit crema cu factor de protectie ridicat!

 

1 Decembrie

O zi frumoasa de sezon secetos. Cu un soare putin arzator si fara nici o urma de nori.

Ambasada Romaniei din Abuja a organizat o receptie care sa marcheze 92 de ani (fix) de la marea unire.

Invitati de la majoritatea misiunilor diplomatice si oficiali nigerieni au fost prezenti si au gustat din sarmalele delicioase si s-au bucurat de vinul de Vrancea.

O atmosfera relaxata a inconjurat micuta comunitate romaneasca stransa in acea seara in jurul paharelor de palinca.

Un roman si doua jumatati la impartit de paharele cu doctorii.

😀

P.S. Un eveniment reusit, frumos organizat strict din sponsorizari obtinute de ambasada. Ca de acasa… e criza!

Jos

Nu, nu jos, ci Jos. 3 ore jumatate nord est de Abuja, in zona de platou a Nigeriei,  Jos e intins printre ramasite de munti care te duc cu gandul la muntii Macin.

O aventura de 3 zile intr-un oras marcat de un conflict religios mocnit, intre musulmani si crestini (vezi cnn, bbc si al-jazeera). Strazile intunecate de dupa caderea noptii, inpanzite de puncte de control ale politiei, armatei sau garzii civile, te fac sa te trezesti cat mai devreme si sa profiti la maxim de ziua lumina.

Cel mai accesibil mijloc de transport, motoretele chinezesti, sunt numite Okada.

Sa se vada ca nu s-a mers peste limita de viteza (totusi, majoritatea motocicletelor arata descuranjant 0 km/h tot timpul.

Nu stiu exact cat de multe sunt dar ce stiu sigur e ca sunt mai multe decat masinile. Problema e ca ard ulei, atat de mult ulei incat aerul, in cele mai aglomerate zone, e greu respirabil. Ma bucur totusi ca e mult mai ieftin sa urci pe motorete decat intr-un taxiu din Abuja. Asa ca m-am tot plimbat de colo colo nestingherit.  E un oras istoric cu foarte putine cladiri ce depasesc 3 etaje dar intins pe o suprafata considerabila, printre formatiuni stancoase foarte interesante. Click pentru poze.

Apropos, camera mea foto a intrat in coma tehnologica (o sa abordez subiectul doar la cerere). Si-a revenit cand m-am intors in Abuja. Asa ca, pozele sunt limtate. Va trebui sa va puneti imaginatia la contributie, si sunt sigur ca veti reusi.

Cum spunea, oras istoric. Zidurile vechi ale orasului precolonial sunt impresionante. In jur de 10 m inaltime, facuti doar din pamant rosu tipic nigeriei si paie. Pe alocuri, cativa busteni pentru intarit ornamente sau intrari.

Oras aglomerat, cu strazi inguste. Pietele sunt neincapatoare, vanzatorii acaparand orice peticica de trotuar sau squar din mijlocul intersectiei.

Conflictul dintre musulmani si crestini e unul vechi (cred ca vreo 20 de ani deja). Nu l-am simtit direct. Nu am auzit decat povesti. Le-am crezut ca n-am avut de ales. In orice caz, pe timpul noptii, oriunde te-ai duce tre sa te lovesti de macar un „filtru”. Daca te duci departe poti sa pierzi zeci de minute doar vorbind cu „purtatorii de kalashnikoave” de la fiecare filtru, carora le place sa stea de vorba, mai ales cu turistii.

Primul motiv pentru care l-am ales ca destinatie pentru mini-vacanta mea: unul din putinele orase care au muzeu in tot sensul cuvantului. Al doilea, AIESEC Jos e un local destul de dezvoltat care te intampina cu un sediu intr-o casa unde sunt cazati si trainee (doar unul cat am fost eu acolo). Un local cu membrii energici si tot timpul ocupati ci cate ceva.

Jurnal de calatorie:

Prima zi: acomodare cu vremea si locul.

Patul in care am dormit. Prima oara cand am dormit cu plasa de tantari – foarte incomod la inceput pentru ca eram mai lung decat patul.

A doua zi: muzeul de istorie, gradina zoologica si cateva piete.

Ca peste tot in Jos, si la Zoo e plin de stanci. Frumos 😀

Draguta hiena, asa-i? Al ei dragut cap era cam de 2 ori mai mare decat al unui ciobanesc mioritic.

Spiderman!

Si-au asumat pozitia imediat ce am indreptat camera spre ei.

Sedinta de infrumusetare sau, La mancat de paduchi.

O camila in mijlocul parcului, rumega nestingherit frunze. Nu tu card, nu tu pripon, nu tu paznic.

Viitorul…

Bateleur Eagle (Vulturul Bataus) – Frumos, ce mai! 😀

E greu de vazut in poze cat de mari erau.

… si multe alte poze cu animale care le-ati mai vazut si prin alte parti sau care au fugit de omu alb.

Curtea muzeului….

Interiorul muzeului, camera principala. In prim plan, e o masca ceremoniala Yoruba, infatisand un demon acvatic. Plan secund, un costum ceremonial care, din cate am inteles, era folosit pentru a controla populatia locala pe principiu: daca bau-bau spune sa nu te speli pe dinti in fiecare seara, te speli pe dinti de 3 ori pe zi.

Poarta orasului Kano (Oras nordic, Hausa). Fier de productie locala precoloniala (inainte de 1845, aproximativ 3 metri inaltime).

Un colt al expozities in aer liber de ceramica. (Artefactele culturii Nok, de mare pret, erau tinute inchise in vitrine din colturi intunecate ale muzeului.) Apropos, bazinul era plin de pesti iar plasa era pusa deasupra mai degraba sa tina pestii inauntru decat pradatorii afara.

A treia zi: „Jos Wildlife Park”. Care se vrea a fi o gradina zoologica extinsa unde animalele chiar au loc sa se desfasoare. Acopera o suprafata mare si mi-a mancat toata ziua aproape. Un loc nu prea ingrijit dar care m-a uimit cu cateva detailii: maimute (black-face monkeys – maimute cu fata neagra) plimbanduse libere prin vegetatia parcului, gata sa-ti fure apa sau telefonul. 1 ora de mers pe jos ca sa vezi doar hipopotamii pitici, care de fapt nu erau acolo; un piton de 3.3 metri (aceasi lungime din 2000 pana in prezent) care te speria doar cand mishta un pic limba; o multime de tipuri de pasari de prada ( inclusiv vulturul de pe stema Nigeriei, o mandrie nationala) unele mai mari decat altele dar toate fara frica si gata sa muste din orice apucau (ironia: nemiscarea lor te indemna sa bagi degetele printre gratii); 2 pui de hiena atat de draguti ca am incercat sa negociem cu stafful cat face o juma’ de ora de joaca, departe de mamica lor (pana la urma ne-am dat seama ca depasea bugetul).

A patra zi: trezit de dimineaza pe racoare si plecat acasa. Plecat cu acelasi Pegeut 504 din anii 70 care te facea sa crezi ca mergi tot timpul cu 160 km/h dar care pun pariu ca nu erau mai mult de 80.

Marea surpriza a fost VREMEA. Faptul ca orasul e pe platoul inalt (peste 1200 m) face ca vremea aici sa fie tipica montana. Cum totusi e  Africa, nu scapi de ultraviolete care iti ard pielea si nici de vesnica senzatie de vara. In orice caz, pe mine m-a facut sa ma gandesc la luna iulie in Sinaia. La pranz cald si soare puternic. Noaptea, e nevoie de patura ca sa dormi bine. Iar daca ai o casa facuta cu cap, n-ai nevoie in mijlocul zilei nici de aer conditionat nici de ventilator. Diminetile erau racoroase si te faceau sa tremuri pana cand soarele reusea sa se ridice si sa incalzeasca tot.

Solidaritate

Si ca sa nu spuna lumea ca sunt singurul nebun mioritic inhamat la plugul nigerian, va prezint blogul celui mai nou roman ce a venit „la” Abuja:

http://miticacuciurean.blogspot.com/

Cu Mitica am schimbat cateva mailuri inainte sa vina si am avut grija sa il pregatesc, asa, cum stiu eu mai bine. Acum e aici, si-a inceput aventura. O sa pun linkul si pe blogroll ca sa fie accesibil.

Salutari din insorita si calduroasa Africa!

Apropos, a inceput sa se mareasca intretinerea?